.

Mihai GÎȚU îi explică lui Vadim TZIGANASJ de ce bredartiștii nu ar trebui să se prostească făcînd comicsuri și alte marasme din categoria așa numitei arte contemporane, plus idei cu privire la teoria marketingului în artă, publicul și consumatorii produsului artistic, locul artistului între altfel de oameni și locul bredartistului între artiști, concepte clasice în contextul actual, cum ar trebui să funcționeze societatea astfel încât un pictor să fie asigurat financiar din creația lui, etica și imaginea publică a unui artist, artistul ca sex-simbol, metode de scurgere de fes în situații limită, banii în cultură, lustrația, noile interpretări ale ideii de patriotism în literatura, arta și atitudinea contemporană și, nu în ultimul rând, ultimele tentative de redefinire a noțiunilor de avangardă, creativitate și libertate ca parte a revoluției culturale a secolului 21.

.

Eternul Feminin

Sebastian Big - Eternul Feminin
Expoziție de pictură

11 - 18 septembrie 2010

vernisaj - 11 septembrie ora 20:00

*VALENTINA* pub, str. M. Eminescu 61, Chișinău


S-ar putea ca Chișinău să fie locul cel mai potrivit pentru expunerea operei timpurii a artistului plastic Sebastian Big. Deoarece una din temele preferate ale plasticianului cu studii de filozofie este feminitatea, sau ce mai înseamnă astăzi eternul feminin - gingășia, delicatețea, părul întins, sunt aspecte care apar exprimate prin diferite medii de artistul român cu domiciliul în județul Maramureș. Sebastian Big are în față o carieră strălucită. Chișinău este doar o stație, doar o sclipire în linia luminoasă a parcursului său profesional. Inițial realizat pentru bine cunoscutul spațiu de artă contemporană din București - Paradis Garaj - proiectul câștigă din punct de vedere conceptual prin confruntarea cu interesantul context moldovean. Artistul este consecvent cu alegerile sale în ceea ce privește spațiul expozițional, lucrul cu contextul specific. Demersul său capătă noi dimensiuni prin interacțiunea directă cu publicul din Chișinău, din Galeria Valentina. Tensiunea între melodramatismul lucrărilor, emoția dublată de luciditate și realismul locului ales are un rol eliberator, deschide noi orizonturi. Sebastian Big rămâne în scena alternativă, mereu în avangardă, provocator, deasupra lucrărilor sale.
Artistul va fi prezent la deschidere alături de Ștefan Tiron - traficant al lucrărilor și speculant pe piața de artă neagră și gri, Biroul de Cercetări Melodramatice cu plăcile de întindere a părului și alte accesorii, și jurnalistul privat, angajat pentru eveniment, Vadim Tziganasj.

Text de Alina POPA.

.

BREDARTA STOPS TO SMELL THE POPPIES

.

Bredartiștii se opresc pentru a admira macii.

.

Pictură de Andrei DERMENJI

Triptic, ulei/pânză

.

Best of Nintendo Beat 'em ups & Fighting Games music la Apartament Deschis

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

În limbajul muzicienilor și sunetiștilor sunt foarte populare noțiunile de sunet rece și sunet cald. Ele au apărut odată cu dezvoltarea tehnologiilor digitale și divizează purtătorii de sunete în baza unor nuanțe care dau muzicii un sunet mai plin, cald pentru suporturile de tip vechi, spre deosebire de cel filtrat, rece, specific formatului digital.
O bună parte dintre iubitorii de muzică pun mare preț atunci când vine vorba de a alege între un cd sau un vinil cu același conținut, astfel încât efectul unui sunet cald este cu totul altul. Multe studiouri de înregistrări obișnuiesc să practice înregistrarea muzicii de la interpret direct pe casetă, și abia ulterior, de pe casetă pe cd, pentru a păstra astfel un sunet cald pentru distribuția largă a produsului.
Cu toate că tehnologiile avansează în ritmuri rapide și noi tipuri de suporturi iau locul altora, totuși vechile practici de a capta, asculta și a arhiva sunetele/muzica nu dispar și, mai mult decât atât, nu își pierd valoarea.
Târgul Cultural de Vechituri cu tema muzicii își propune să reconstruiască într-o formă abstractă vechea tarabă muzicală și instigă la o retrospectivă asupra prezenței și a rolului muzicii în timp pentru fiecare din noi. Împărtășim istorii din copilărie legate de achiziția primelor albume importante, magnetofoane, pățanii de pe la concerte; încercăm să revizuim valoarea pe care o prezenta muzica până acum zece ani și care este ea acum – identificăm lucruri care ne-au scăpat din vedere, introducem în circulație sau revigorăm opere aruncate în umbra timpului, interpretăm live piesele preferate, etc.

APARTAMENTUL DESCHIS va funcționa între orele 16:00 și 20:00 pentru a găzdui schimbul și libera distribuire a muzicii pe diferite suporturi: CD/DVD, casete, viniluri, mp3 (aduceți memory stick-urile), cărți despre muzică, postere, reviste, etc… Scoate din dulap bunurile învechite și vino cu ele la târg.

.

.

Communication Matters

.

Principiul rotației continue a direcției fluxului de opinie (a)
Prezentarea hipnotică sub formă de teză finită a discursului (b)
Respingerea în mod tactic a feedback-ului și sterilizarea imediată a acestuia (c)

***

Imagine dintr-un manual hand-made de arte marțiale din 1995

.

Untold Stories

.
.

.

BIOTERORISM ȘI PROPAGANDĂ BOTANICĂ

.





















În copilărie am învățat de la Țestoasele Ninja că suntem cu toții un soi de corcituri, mutanți, un rezultat al unor proaste experimente cu animale. S-ar putea spune chiar proaste experimente ecologice. Speciile ieșite din laborator au evadat spre o nouă natură – ecosistemul urban. Țestoasele ninja și-au găsit refugiu în unul din cele mai poluate medii – sistemele de canalizare. Canalele de colectare a tuturor deșeurilor umane. Chișinăul este un oraș foarte ÎNGRIJIT, cu multe grădini, parcuri, flori și străzi curate, creînd impresia unui exemplu de verde perfect. Cu toate astea sistemele de canalizare ale orașului și străzile de deasupra lor sunt pline de mirosuri urâte, fumegații putrede și copaci toxici.

Într-o eră de post-încălzire globală plină de despăduriri și dezastre ecologice, copacii sunt un fetiș al vechilor și al noilor guvernări, al doctrinelor patriotice, o îndatorire corporativă, rasism verde și greenwashing. Ideologia verde a ezitat însă în reexaminarea subiectelor legate de biodiversitate, variabilitate genetică sau a noțiunilor cu privire la speciile invadatoare sau parvenite. Sensibilitatea ecologică mai continuă să fie în mare parte o afacere laissez faire. Compania petrolieră românească Petrom a susținut recent o campanie de împădurire dezastroasă, care a plantat mii de copaci care sunt la moment considerați un pericol pentru ecosistemele locale și situația solului în multe părți ale lumii. Plantele nu sunt doar recolte folosite în alimentație sau comerț. Ele sunt instrumente ideologice, avînd rădăcini adânci în etos-ul național. Copacii sunt ocrotiți pentru sute de ani doar dacă au o oarecare conexiune cu o figură istorică – așa cum e stejarul lui Ștefan cel Mare. Cine decide care copaci sunt buni și care nu? Nouă de fapt începe să ne pese dacă un copac e dispărut sau este pe cale să dispară numai atunci când acesta devine un simbol de propagandă al heraldicii de stat, apare pe steag sau sub forma unei păduri mitologice străvechi amintite în imnul național. Prezența unei anumite specii de plante sau animale pe stema de stat este în general prima probă materială clară că acestea au fost eliminate din natură. Ele supraviețuiesc numai sub forma unei vagi memorii simbolice sau printr-un soi de vis bucolic fără nici un fel de suport biologic real.

Text de Ștefan TIRON


BIOTERORISM ÎN CHIȘINĂU 2010 – LECȚII DE PROPAGANDĂ BOTANICĂ PENTRU NATURALISTUL MODERN
Duminică, 6 iunie 2010, ora 20:00
APARTAMENT DESCHIS (str. Bucuresti 68/1, Chisinau)
Veniți cu florile cele mai dragi din vazon

Hidden Histories

.
.

.

Compot pentru NO SHAGGA

.

Miercuri, 7 aprilie, netrebnicii de la NO SHAGGA dau un concert în cadrul acţiunii "Protest în Vânt" la CHIOSC.

Expo de haine vintage-revolution şi fundraising pe aliş-veriş cu compot autentic.

.

NO SHAGGA:

Serghei TERENTII - voce

Mihai GÎŢU - chitară/voce

Sergiu ZGARDAN - chitară

Artiom TIMOŞENCO - percuţie

.

I CAME. I SAW. I LEFT

În anul 1891, în preajma unui rancho din Fort Summer, Pat Garrett, sherifful din New Mexico, a fost împuşcat mortal de către Billy the Kid.



















Încorporat în unul dintre cele mai reconfortante şi odioase avataruri ale sale, întors pentru o reglare mai veche de conturi, Copilul căuta cu privirea ţinîndu-şi cu mâna stângă pălăria de pe cap în timp ce dreapta, cu degetele tremurînd agitat, stătea gata în orice moment să tragă pistolul din teacă pentru un ultimate shutdown zguduitor, ca atunci când, înainte să ieşi la pensie, trebuie să faci un singur lucru, cel pe care l-ai râvnit dintotdeauna, şi să te retragi liniştit. Poţi, astfel, să te avânţi într-o nebunie încurcată rău şi enervantă la culme pentru toată lumea, să o descurci şi să rămâi un exemplu de notorietate pentru tineri. Să produci o capodoperă; sau să îţi satisfaci anumite plăceri - unii, cum ar veni, se pornesc în jurul lumii. Se întâmplă însă şi altfel. De exemplu poţi să îi povesteşti cuiva un vis tulburător sau o amintire din copilărie, foarte amănunţit şi cu multe detalii, şi filmul s-a terminat. Vezi Tommy Lee Jones în "No Country for Old Men".
...Avea o jucărie model Smith&Wesson cu barelaş Remington şi un anumit patron pentru un anumit caracter. Ochit cu precizie, de la o distanţă de patruzeci de metri, un foc tras în fruntea Regelui dintr-o astfel de amuniţie ar fi stropşit cu sânge jumătate din tablourile atârnate de pereţii sălii de expoziţii iar mulţimea, oarecum nedumerită, s-ar fi gândit că asistă la vreun performance gen Jackson Pollock.
Îşi amintea despre ultima dată când l-a întâlnit pe Rege, sau, mai exact, l-a văzut. Pe o stradelă a orăşelului Lincoln, ieşind dintr-un pub elitist şi urcînd într-o caretă în compania a doi gentilomi şi a unei dame. Cum l-a urmărit până la gară şi l-a văzut urcînd în tren...

Deodată simţi o umbră în spatele său, o privire care îl fixa insistent. Să fi căzut într-o ambuscadă oare? Dar cum putu să nu observe? Nici un comportament straniu, nici o mişcare ce i-ar fi dat de bănuit; iar până la ieşire se poate doar dezbinînd mulţimea cu corpul. Aici, în spaţiul ăsta, ca un hamster într-un borcan gol; capcana perfectă. Câteva clipe aproape nemişcat, încordat ca un bătrân într-un troleibuz arhiplin. Palma dreaptă aproape lipită de corpul pistolului, iar ochiul stâng mijind ascuţit peste umăr de sub borul pălăriei, şi brusc - o întoarcere, pistolul se opri doar cu vârful rămas în gura tecii: nu... Nu-l putea irosi aşa. Nu în felul ăsta. Avea un singur glonte în pistolul său şi acel glonte era pentru Rege. Glontele pe care însuşi Regele i l-a dat lui, unui copil cu pomeţii murdari de suc de cireşe, spunîndu-i că dacă poate crede că într-o zi va fi în stare să-l folosească, atunci să-l păstreze. Apoi l-a ciufulit pe cap, a urcat în şa şi i-a dat calului pinteni, iar lacrimi curgeau peste pomeţii roşii ai copilului...

Nu, dacă nu e Regele nu are rost. Orice acţiune e lipsită de valoare dacă nu e Regele. Cică Kieseritzky se amuza într-o vreme jucînd partide pe bani, într-o cafenea din Paris, fără a-şi pune Regina pe tablă. Dar asta e altceva. Un joc fără Rege însă elimină existenţa oricărui scop, mize, tactici sau strategii.

Regele nu este aici.

Realizînd acreala acestui lucru, Copilul ieşi încheindu-se la sacou. În pragul scărilor se opri şi privi la cer. Îşi strânse ochii - soarele preriei ardea nemilos şi numai vântul uscat îi putea spune încotro să meargă.

În ploscă avea apă pentru cal, în pistol era un glonte pentru Rege...

.

*****

CEC Brâncuşi, "Noi, tineretul creator"/ediţia a IX-a:

http://www.arta.md/news/2010/02/21/noi-tineretul-creator-editia-ix.html

.

Pat Garrett & Billy the Kid:

http://www.allmovie.com/work/37399

.

Lionel KIESERITZKY:

http://en.wikipedia.org/wiki/The_immortal_game

THE SHAGGA CONTINUES

NO SHAGGA în concert la *VALENTINA*
Marţi, 5 ianuarie, ora 19:00

MINUNATA CĂLĂTORIE A STICLEI DE FANTA POVESTITĂ DE CĂTRE UN BREDARTIST ÎNTORS DE LA KIEV

Când vremea de afară avea culoarea coniacului şi în farfurie nu mai rămăsese nici o pelimeană, bredartistul merse până la un exchange, îşi puse 10 lei în buzunarul de la spate, îşi schimbă apoi toţi banii rămaşi în grivne şi o luă spre Gara de Nord.
Ajuns în capitala Ucrainei, el coborî din autocar tulburat, cuprins de o incertitudine al cărei subiect era la fel de neînsemnat ca şi situaţia creată de starea incertitudinii însăşi, astfel încât se abţinu să mediteze asupra acestei situaţii. Avea nevoie de o reacţie dar, cum nu găsi nici un obiect care i-ar fi putut trezi vreuna, hotărî că trebuie s-o rupă din loc.
Spre deosebire de alţi turişti sau hoinari bludnici care vizitau pentru prima dată oraşul, el nu îşi luă hartă. Tot ce avea de făcut era să cumpere un bilet de 250 de grivne şi să găsească un complex numit “International Exhibition Center”. Lucru îndeplinit în câteva ore. Atunci, avînd punctul de reper localizat şi avînd toate neliniştile înlăturate, se opri la o măsuţă la “Vulpoiul Mihita”, undeva în vecinătatea staţiei “Livoberezsna”, şi servi foarte încet o şaormă...

Găsi foarte uşor acel hostel după schema desenată în caiet de către Lioşa. Îi deschise un tânăr pletos, mic de statură, cu o privire binevoitoare. În spatele său, o domnişoară în maiou alb şi şorţi din blugi tăiaţi, oprită în pragul unei uşi în drumul ei spre camera acelei uşi prin care ar fi avut să intre îi spuse că poate vorbi în engleză şi, după ce se convinse că cei doi se înţeleg, îşi continuă drumul.
Tipul era un jurnalist brazilian stabilit de opt luni la Kiev, care cumpărase jumătate din ultimul etaj al acelei case şi îl transformase într-un hostel foarte comfortabil şi ieftin – 8 euro pe noapte. După ce schimbaseră doar câteva vorbe, acesta îi spuse că pesemne fu la „Prodigy” şi că tare ar fi vrut să fi mers şi el, dar trebui să renunţe de dragul muncii. Apoi îi arătă unde poate dormi, unde poate face un duş şi unde poate merge la control(la veceu adică) şi putu să observe că pe călător îl mulţumeau indicaţiile sale. Călătorul mai întrebă doar unde poate fuma, după care se întinse puţin să se odihnească.


După ce face un duş şi se simte foarte proaspăt, bredartistul fumează o ţigară, mai bea o gură din sticla de „Fanta” pe care o are în geantă şi se culcă liniştit în acest hostel din Kiev, gândindu-se pe o clipă la o femeie foarte frumoasă din Chişinău.


Vorbea cu Lioşa şi Saşa despre nişte comicsuri când începu să plouă încet peste Kiev, aşa că se ridicară de pe iarbă şi se porniră spre platforma din faţa IEC. Bredartistul se opri undeva în stânga cu o sticlă de coniac în mână aşteptînd să se micşoreze mulţimea de la intrare şi savura plăcut acel calm din lăuntrul său.
Şi când se făcu destul de rece pentru a se putea respira din greu la căldură, bătu un vânt de la miază-noapte şi fiecare putu deosebi câinele de lup. Atunci bredartistul intră în sală şi în acel moment melcii de pe capul lui şi-au scos coarnele. Maxim a ridicat microfonul şi a zis că fiecare din cei care sunt aici în noaptea asta e un dat dracului luptător – şi prin tot corpul bredartistului a trecut un fior nemaipomenit...
Câteva ore mai târziu, când în sală s-au aprins luminile şi mulţimea se mişca uşor spre ieşire, el îşi cumpără o sticlă de „Fanta” cu 20 de grivne – ceea ce îi păru foarte mult pentru o sticlă de „Fanta” – dar după ce sorbi un gât îşi spuse că, fir-ar dracu, sticla asta de „Fanta” chiar face 20 de grivne şi se aşeză sprijinit de un perete alături de alţi tineri care respirau din greu aerul rece.


Când uşa camerei se deschide pe la trei noaptea şi se aprinde lumina, bredartistul sare din pat nebun de tot şi urlă tare “NU” de sperie tot etajul pentru că visează cum cineva îi taie degetele de la mână pentru a pregăti afişul promoţional pentru a şasea parte a filmului “PUZZLE MORTAL”(SAW VI), care se preconizează a fi mai aiurea decât toate celelalte patru continuări luate la un loc.


Dimineaţa era însorită şi el ştia că asta e o zi perfectă. Seara ajunse la gară cu numai cinci grivne. Se uita la preţuri în faţa unui butic şi îşi dădea seama că nu are cum să îşi cumpere şi ţigări şi ceva de băut de cinci grivne. Îşi aminti cum, atunci când a pornit la drum din Chişinău, şoferul le dădu tuturor pasagerilor câte un pachet pe care scria „Drum Bun” în care erau nişte biscuiţi, bomboane şi o sticlă de apă, un gest care i se păru foarte frumos. Îşi cumpără o cutie de ţigări de fix cinci grivne, cu toate că ceva parcă îi spunea că de data asta şoferul nu o să dea pachete de drum bun, dar asta nu-l neliniştea. Când autobusul porni motoarele se gândi că încă are în geantă sticla aia goală de „Fanta” pe care o poate umple cu apă plată de la vreun robinet când vor opri în drum pe undeva, şi că în autobusul ăsta îi va fi foarte greu să doarmă...


Înapoi la Chişinău, breadartistul află de pe un blog că un oarecare regizoraş pe nume Samuel BAYER pregăteşte un fel de spin off după „Nightmare on Elm Street” pentru aprilie 2010, şi se gândeşte că tare bine-ar fi să iasă un film bun, apoi primeşte un mail de departe, îl citeşte, se bucură, şi scrie înapoi că totul e fain.
După care se simte foarte proaspăt, fumează o ţigară şi se culcă liniştit în patul său, gândindu-se pe o clipă la o femeie foarte frumoasă din Kiev.

Revista "SHO" - contracultură kieveană


"K9" - revistă de benzi desenate

*****
Referinţe:

Prodigy - warrior's dance/live at IEC, Kiev, 07.10.2009:
http://www.youtube.com/watch?v=DFjCcdiOcWg

"SAW" - website oficial:
http://www.officialsaw.com/

"A Nightmare on Elm Street" /2010/trailer:
http://www.youtube.com/watch?v=B-tSvrkKx2Y&feature=player_embedded

ZE AUTUMN

ZE AUTUMN ESPOSISSIO
Robert ANDERSEN

1 octombrie - 15 noiembrie
Galeria Alianţei Franceze
Vernisaj - 1 octombrie, ora 16:00



1. Концептуальное искусство.

В последнее время народ, похоже, всерьёз начал задумываться о современном искусстве, в частности таких его основных направлениях как концептуализм и актуальное искусство (в Москве). Я, знаете ли, тоже решил задуматься всерьёз на эту тему и вот написал кое-какие мысли.

В общих словах дело с концептуализмом обстоит так: это направление изобразительного искусства появилось в 60-ых годах и предложило поставить идею в качестве главной доминанты в противовес физическому выражению. Например, некоторые художники данного направления просто выписывали какие-то фразы на холст, и тем дело заканчивалось.
Всё бы ничего, да дело в том, что концептуалисты просто мрут собственно как художники, живописцы в широком смысле.
Умирают в людях художники и, засунув утюг в шину колеса, считают это великим откровением.

И вот что получается: с точки зрения интуиции, концептуализмом можно назвать мой подрамник, холст и необязательно то, что на нём изображено. Трезвой логикой всё выглядит так: столяр мастерит подрамник, девушки плетут холст, а художник вкладывается в картину своим внутренним миром, и сила творчества в этой картине будет зависеть от таких наработанных параметров как мастерство, духовная направленность личности и собственно его индивидуальный взгляд на вещи. Надо заметить, что первые два звена (подрамник и холст) можно отодвинуть к фабричному производству, картина же являет собой не просто изображение, нанесённое красочным материалом, но чувства, эмоции, идеи, умственное и духовное развитие личности, иными словами, картина показывает общий уровень развития, как личности, так и её окружения, но, главное - мир самого художника. Стоит ли сравнивать, что являет собой более интересный и высокодуховный феномен (на физическом уровне) между картиной и утюгом.

Концептуализм ограничивает художника в плане физического выражения и предлагает ему, так сказать, просто пофантазировать. Концептуализм не может показать общее состояние личности и окружения, как это показывает картина, живопись. Концептуализм вообще настолько узкая щель, что сквозь неё может проходить минимально долговечный, качественный и художественный продукт.
вы называете это искусством?

Господа, давайте уточним понятия.
Давайте определимся, что есть искусство, а что есть афёра.
Дэмиен Херст продал коровку в формалине за десятки миллионов долларов.
я вообще, считаю, - за такое надо сажать в тюрьму.
Но будет не справедливым обвинять одного Херста. За его спиной стоят люди, которые продумывают афёру, завлекают счастливчика с коровкой в формалине и вот Херст ведущий художник мира.
Так кто ведущий?
И собственно чем ведётся современное искусство?
Кто творит историю?

Ясно одно, - не только художники хотят её творить. Кто первый, а кто второй в искусстве решает не творчество автора, это решают те люди, которым нужны творческие ребята, на которых можно заработать деньги. Херст, в общем-то, здесь и ни причём. Просто Дэмиен, сделал просто коровку в формалине.
Давайте смотреть на вещи реально.
Какие-то психи, которым, похоже, настолько надоело жить, решили впихнуть в бедного зрителя утюги, унитазы и консервные банки. Я уж не говорю о том, что художники выставляют на аукцион реальные куски дерьма, и успешно их продают.
Смотрится всё это весело. Да только искусства я в этом не наблюдаю.

2. Об "актуальном":
Вот в Москве, этом замечательном городе, с хорошими и энергичными людьми хаос в искусстве определяется таким понятием как «Актуальное искусство»
Художники актуального искусства рисуют какой-то, скажем прямо, отстой, изврат, допотопный бред, и объясняют свои образа тем, что они показывают внутреннее состояние общества.
Что у всех на сегодня в душе так плохо, что художник, считая себя душой общества, рисует каких-то уродцев? Что-то у меня есть подозрение, что художник просто не способен ввиду своей лени нормально научиться изображать то, что действительно есть внутри. А я думаю дело не заканчивается уродцами и блевотиной внутри каждого человека. у кого-то в общем и не начинается, так ведь?

На сегодняшний день набирает обороты какая-то идиотская тенденция отвергать здоровый реализм, именно по причине его здоровости и красивости. Люди толкуют дело таким образом: если картина написана "красиво и добротно", значит, она написана ради зрителя, ради продажи. Они называют реализм проституцией.
Хорошо, если реализм проституция, выходит что и их дед, который добросовестно работает на частном предприятии, и культурно приносит деньги домой, тоже занимается проституцией?
У меня нет желания кого-то оскорбить, но я бы посоветовал сменить определение на понятие реализм.
Давайте будем целостными и уважать любой труд, будь то работа на частном предприятии или красиво сделанная картина.
Это, во-первых.

Во-вторых, надо понимать, что ухудшение отношения к реализму тенденция упаднического характера. Не любить реализм становится модой, которая ведёт к разрушению традиции. Наша самая большая крыша (в широком понимании) это традиция. Ни деньги, ни галереи и даже не зритель. Не пропадёт художник духовно, если он верен своим великим учителям, которые научат его увидеть мир таким, каков он есть сегодня с позиций традиций. Тех традиций, за которые держались все великие: Тициан, Веласкес, Рембрандт, Гойя, Дега, Сезанн, Серов, Репин, Врубель, Пикассо и Дали.
Хрень всё это вроде концептуализма или ещё чего там. Нет силы сильнее реализма. Даже Ван Гог и Сезанн, Модильяни, те, кто повернули точку зрения на натуру, всегда оставались реалистами, реалистами в том смысле, что они исходили от реальности. Они наблюдали и рисовали реальность. Не выдумку, а то что видели глазами. И если вы концептуалист, то скажите просто, я не художник - я мыслитель и не претендую на то, чтобы показать это изобразительным путём.

3. И, в-третьих.
Хочу сказать, господа, художники, о том, что только лишь связь с натурой способствует росту, как в творчестве, так и в личностно-духовном плане. С интуитивной точки зрения (концептуальной) «работа с натурой» это и есть связь с реальностью. Я думаю, не стоит объяснять, что те, кто уходят от реальности, уходят от самих себя.
Свой индивидуальный подход в творчестве каждый нам известный великий художник выстраивал, всегда отталкиваясь от натуры.
Каждый ищет свой взгляд на реальность, ту реальность, которую он видит. Видит физически.
Надо стремиться к совершенству, а не просто быть, существовать. В любом случае мы все ведомые. Все люди вертятся вокруг одной огромной силы, которая двигает их. Нужно понять, что это за сила. Концептуализм это знание, которое даёт понять, что художник может обходиться без физического выражения, просто фантазировать. Но есть силы, которые побуждают человека к физическому выражению. Такая сила двигала Рембрандтом, Леонардо да Винчи, Ван Гогом, Сезанном, Пикассо. Эту силу они показали своим творчеством. Они выразили её физически.
Желаю всем выразиться физически, если не в изобразительном реалистическом искусстве, то в других сферах.

Со светлыми чувствами в душе, всегда ваш, Роберт Андерсен. 2009

THE GIRL WITH A BOOK

девушка. недочитанная книга
Robert ANDERSEN

More of Robert ANDERSEN's work:
http://www.artmajeur.com/andersen/

JAYNE & THE SNAKES

Locandina. Mondi Paralleli

MONDI PARALLELI
Scene e imagini della Moldova

Galeria SPAZIOXYGENE, Roma
5 - 20 iunie 2009

Robert ANDERSEN şi Mihai GÎŢU participă la o expoziţie de grup a şase pictori şi fotografi din Chişinău la Roma

Spaţiu oferit de către asociaţia culturală OXYGENE: http://www.oxygenesail.org/

Coordonatori: Tiziana ARCERI & Laura GIALLOMBARDO

MOLDAVIAN CULTURAL POSTER LACERATES

"AFIŞUL CULTURAL MOLDOVENESC" este lucrarea de licenţă a lui Vadim TZIGANASJ şi este o primă documentare însoţită de un briefing de analiză a afişelor cu caracter cultural produse în Republica Moldova de la independenţă încoa.
Coperta este realizată de Serghei TERENTII în stilul nouveau realismului anilor '50 - un colaj din bucăţi de afişe moldoveneşti rupte din stradă şi lipite pe canvas.

NO SHAGGA O ÎNTOARCE ACUSTIC

NO ШAGGA
Without Shagga

21 mai ora 20:00
*VALENTINA*


Cu acest concert NO SHAGGA îşi reinventează statutul, revenind parţial la formula sonoră în care a lăsat memoriei cele mai reprezentative performanţe ale aşa-zisei formaţii de old-school rock (termenul a fost dat de către organizatorii "LIVE.NO LIES" în 2008 pentru a ilustra natura absolut neclară a soundului trupei şi este utilizat în continuare de către aceasta într-un context antropologic uşor autocritic).
Referenţial rămâne concertul din 26 septembrie 2008 de pe arena Circului din Chişinău, care a susţinut prezentarea publică finală a proiectului INTERVENŢII3 al Asociaţiei Oberliht - aia da fu o evoluţie sută la sută underground, cu ghitări avariate, mieunat alienant de strune, certuri publice între membrii trupei între piese şi negative înregistrate turnate de DJ Tokitza aduse de Terente direct în arenă, anterior absolut necunoscute ghitariştilor şi total incompatibile cu improvizaţiile năuce ale acestora...

Păi şi acu după nişte aberante bludniceli de experimentări în hardcore şi alternativ, concertul de mâine va fi no fuss no masss - pur acustic, cu minim de percuţie şi utilaje tehnice.
Spiritul contraculturii este nuanţat şi de scena performance-ului. *VALENTINA* este o bodegă pe strada Eminescu pe cale să devină un local de cult în cadrul anumitor structuri sociale alternative ale Chişinăului. Observată de timpuriu de către bredartişti şi ultra-apreciată ulterior de către diverse grupuri de prieteni, aceasta a găzduit serate animate devenite tradiţii săptămânale autosolicitate.

Muzicanţii din NO SHAGGA şi-au revizuit conceptul artistic şi vor continua să activeze reieşind din esenţa acestei identităţi regăsite, iar asta nu poate fi decât îmbucurător.
I-am şi prins la cuvânt că nu vor cânta niciodată în localuri precum "STARY TCHERDAK"...

THE ROOM la TRES COURTS Fest

Festival International des Tres Courts

7 mai 2009

ora18:00

Cinema ODEON

Anul ăsta în premieră cu o selecţie de filme produse de artişti moldoveni, printre care şi masterpiece-ul deja legendar al filmului bredartist "the Room".