NO SHAGGA O ÎNTOARCE ACUSTIC

NO ШAGGA
Without Shagga

21 mai ora 20:00
*VALENTINA*


Cu acest concert NO SHAGGA îşi reinventează statutul, revenind parţial la formula sonoră în care a lăsat memoriei cele mai reprezentative performanţe ale aşa-zisei formaţii de old-school rock (termenul a fost dat de către organizatorii "LIVE.NO LIES" în 2008 pentru a ilustra natura absolut neclară a soundului trupei şi este utilizat în continuare de către aceasta într-un context antropologic uşor autocritic).
Referenţial rămâne concertul din 26 septembrie 2008 de pe arena Circului din Chişinău, care a susţinut prezentarea publică finală a proiectului INTERVENŢII3 al Asociaţiei Oberliht - aia da fu o evoluţie sută la sută underground, cu ghitări avariate, mieunat alienant de strune, certuri publice între membrii trupei între piese şi negative înregistrate turnate de DJ Tokitza aduse de Terente direct în arenă, anterior absolut necunoscute ghitariştilor şi total incompatibile cu improvizaţiile năuce ale acestora...

Păi şi acu după nişte aberante bludniceli de experimentări în hardcore şi alternativ, concertul de mâine va fi no fuss no masss - pur acustic, cu minim de percuţie şi utilaje tehnice.
Spiritul contraculturii este nuanţat şi de scena performance-ului. *VALENTINA* este o bodegă pe strada Eminescu pe cale să devină un local de cult în cadrul anumitor structuri sociale alternative ale Chişinăului. Observată de timpuriu de către bredartişti şi ultra-apreciată ulterior de către diverse grupuri de prieteni, aceasta a găzduit serate animate devenite tradiţii săptămânale autosolicitate.

Muzicanţii din NO SHAGGA şi-au revizuit conceptul artistic şi vor continua să activeze reieşind din esenţa acestei identităţi regăsite, iar asta nu poate fi decât îmbucurător.
I-am şi prins la cuvânt că nu vor cânta niciodată în localuri precum "STARY TCHERDAK"...

THE ROOM la TRES COURTS Fest

Festival International des Tres Courts

7 mai 2009

ora18:00

Cinema ODEON

Anul ăsta în premieră cu o selecţie de filme produse de artişti moldoveni, printre care şi masterpiece-ul deja legendar al filmului bredartist "the Room".

RAFAELEAN'S GARDEN

Gemene, cât stele pe cer şi la fel ca şi stelele care se nasc şi mor şi apoi rămân doar nişte icoane a căror existenţă este mai importantă decât prezentul stelelor a căror lumină nu a ajuns încă la noi, surorile rafaeliene nu sunt venetice în această grădină şi, la fel ca şi grădina, ele nu au istorie, precum nici martori ai apariţiei lor.

Prin grădină ele se plimbă mişcîndu-se într-o ordine armonioasă în care am descoperi algoritmul unui dans, aparent regizat, de un gust estetic pe înţelesul fiecăruia dintre noi. Zâne în grădina lor, îndrăgostite pe veşnicie de revoluţiile dialectice ale mişcărilor lor motivate de însăşi frumuseţea dansului, de propria grădină cu pârăiaşe în care curg ape mânate nu de gravitaţii, ci de însăşi dorul fetelor ce aşteaptă la celălalt pol al grădinii, al lumii surorilor, care aşteaptă lunile mici şi luminoase ce sunt culese de pe copacii pururea în floare.
Lunile sunt lăsate pe ape pentru a fi primite de celelalte fete din celălalt capăt al grădinii. În felul ăsta ele comunică între ele şi se pot bucura de existenţa lor nenumarată, nediscriminată, într-un univers care nu este despre grijile şi interesele cuiva, după cum obişnuim noi să cunoaştem o lume.
Pârâul, în felul ăsta, ar fi ceva asemeni unor scări – pseudomitul titanilor care ţin scările – cu alte cuvinte o balanţă prin care trecem şi ajungem la locul meritat, locul pe care noi, convenţional, îl numim Savoii Vechi, un loc despre care se zvoneşte că întracolo nu merg autobuze, dar se vând bilete; şi că nu se dau autografe. Şi nu se ştie precis de o localitate, dar se cuvine să vorbim despre el ca despre un loc şi că acest loc poate fi la o oră fixă sau la fără un sfert oră fixă. Eu însumi obişnuiesc să mi-l imaginez ca pe o pajişte, pe de o parte cu izvoare, pe de alta cu o pădure deasă de stejar, cer senin, soare, umbră de stejar, mireasmă de ghindă, privighetoare – dor de ploaie, ploaie de vară torenţială, desculţ prin şiroaie calde de apă.

pictură şi text de Mihai GÎŢU