WELCOME TO OLD SAVOI: Lucruri Elementare

Steag/flag

S-au încurcat de tot ițele. Când încă mai stăm pe gânduri dacă trebuie să dăm afirmativ din cap atunci când ni se spune că ceea ce facem noi e artă contemporană, când nu prea e clar deloc cât de contemporani suntem ca indivizi și, mai ales, cât de artiști suntem atunci când ne raportăm la felul cum sunt definite aceste noțiuni în mediul în care suntem puși, când suntem incontinuu vizitați de diferiți inși care ne spun că noi avem arta pe care o aveau ei acum o sută de ani, simțim că avem tot mai multe întrebări și aceste întrebări pe care simțim că trebuie să le punem sunt întrebări care pot doar să nască alte întrebări în loc să caute răspunsuri. Noi însă nu vrem să (ne) punem aceste întrebări.

Și de parcă nu ne-ar fi destul să ne pricopsim cu task-ul ăsta de a fi artiști contemporani in a state of total unawareness, mai simțim că ni se mai și impun anumite background-uri consistente, mustind de o puzderie de lucruri elementare, pe care e musai să le cunoști dacă vrei să nu fii un alien la o expoziție unde atârnă cinci foi albe și ți se explică filozofia celor cinci foi albe când e clar că ele nu-s mai mult de cinci foi albe. Și nu că am fi noi mai agramați, cum n-ai da ne mai pricepem la gătit felurite salate din tot felul de legume și cam ne sunt clare simbolurile, dar totuși de ce, la o adică, să violezi mintea omului care vrea să se hrănească cu ceva ce îl va face să se simtă sătul?

Câine/dog

Ce se întâmplă astăzi în cultura și arta locală e un fel sintetic și plastic de a fi revoltat. De a da cu piatra în iaz în așteptarea că se va face pătratul în apă în loc de cerc.
Ne-am cam înnodat în beția asta de cuvinte și am cam început să fim duși de val, de parcă am fi încercat întotdeauna să ne ferim de sfaturile celor mai mari urmărind instinctual să găsim noi singuri, în mod autonom, greblele, și nu ne rămâne decât să înfruntăm mai departe aceleași mustrări că decât să umblăm acum cu cucuie pe frunte, mai bine am fi ascultat. Mai bine am fi stat liniștiți și am fi băgat la cap, eventual poate ar fi meritat să luăm și notițe în caietele pentru conspecte, despre ce înseamnă să faci activism artistic, ce presupune ideea de open society, cum se dezvoltă dar mai întâi cum se ajunge la critical thinking, care e treaba cu aferele celor de la Erste Bank sau ce mai e nou în legătură cu analiza conceptului ăsta de white cube.

Ne-am făcut recent, reieșind dintr-un stimul arthrocinetic, cât și din anumite reflexe pavloviene incontrolabile, și un ghid de supraviețuire programat să ne pregătească pentru capcanele din lumea artei mari dar e prea puțin pentru o simplă metaforă aluzivă asupra curselor de înarmare, planificare strategică și acaparare de teritoriu desfășurate pe scenele teatrelor în cadrul spectacolelor de după show. Prea puțin pentru a înaripa pe cineva și în primul rând pe noi înșine să îmbrățișeze cu răbdare antrenamentul crunt de inepții psihice și de izometrice istovitoare. Prea puțin pentru a ne păstra toți melcii pe cap sau a ne scăpa de condițiile de control și exploatare maximă auto-indusă.
Nu mai vrem să ne îndoim de toate numai ca să ne convingem că încă mai gândim sau că mai existăm, că suntem prezenți și că suntem gata să participăm la marile jocuri artistice. Nu mai putem să hit and run căutînd mereu alte și alte hideouturi neprimejdioase, ca Dillinger când se ascundea prin cabanele din Minnesota sau Wisconsin, și să ne prefacem, acting cool, că totul e în regulă, că nu există nici o problemă, ca și cum un anume mr. Wolf ar fi trimis cu o sarcină specială să măture tot tărăboiul lăsat în urma noastră. Dacă vrem să ne ogoim și să ne vedem de ale noastre vrem să fie clar că nu facem decât să stăm în pace&liniște și să ne vedem de ale noastre. Că suntem undeva, "departe de gloata dezlănțuită", și nu poți pune mâna pe noi.

Mapamond/world map

Dacă René Magritte lansa discuția despre funcționabilitatea unui obiect față de cea a imaginii obiectului, în the treachery of images, nu e nevoie oare să ne gândim și la ceea ce ar putea fi the treachery of art? Simplu pus, cât de treachery este arta care ni se prezintă astăzi?
Dacă faptul că acesta este un steag e un lucru elementar, cât de elementar este faptul că acest steag încă ne mai reprezintă? Dacă faptul că acesta este un câine e un lucru elementar, cât de adevărat este faptul că acest câine ne este fidel și slujnic? Dacă faptul că acesta este un mapamond e un lucru elementar, cât de îndoielnic este faptul că acest mapamond ne este accesibil și reprezintă destinația geografică a viselor și a intereselor noastre? Cât de probabil este faptul că oricare dintre cei mai “elementari” artiști de acum o sută de ani ar fi putut scrie, de exemplu, “too big to fail” pe tot peretele unei galerii de artă? Cât de relativă și cât de ne-elementară devine astfel noțiunea de contemporaneitate?